Obiectivul Global numărul 2
“Foame zero”
V-ați gândit vreodată că unii oameni suferă de foame în fiecare zi? Știți voi cum este să nu mănânci zile întregi? Dacă vreți să aflați ce scop are acest obiectiv, vă invit să citiți următoarele rânduri:
Obiectivul Global numărul 2 are ca țintă eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile. În prezent aproximativ 800 de milioane de oameni suferă de foame în fiecare zi, iar în 2050 se preconizează că numărul acestora va ajunge la 2 miliarde. Raportul asupra dezvoltării umane arată că lunar, într-o oră, cel puțin 1 200 de copii mor de foame, mulți dintre aceștia înainte de a împlini vârsta de 5 ani. Circa 70% dintre persoanele care suferă de foame trăiesc în zonele rurale din sudul lumi, unde nesiguranța alimentară continuă să fie, în mod dramatic, cea mai feroce față a sărăciei.
În urma cercetărilor efectuate și a discuțiilor pe care le-am avut cu doi preoți misionari, care lucrează în Centrele Misionare din Kenia și Coasta de Fildeș, am descoperit că în statele slab dezvoltate, foamea și disperarea le determină pe unele mame să frângă cu propriile mâini, osul tânăr al noului-născut, pe care îl au în brațe, schilodind piciorul sau brațul acestuia ca să crească diform. Un act de cruzime semnalat în marile zone de sărăcie extremă, un act, care însă îi asigură acelui sărman o “meserie” , pe aceea de cerșetor, din care va trăi tot timpul vieții. Părintele Alexandu Percu ne-a explicat, că din cauza lipsei de educație și a programelor care să le susțină, multe mame au ales să recurgă la această barbarie, gândindu-se că un copil cu handicap va stârni milă și în acest mod probabilitatea de a obține hrană și ajutor va fi mult mai mare. Reîntors în Gherăești, după ce vreme de mai mulți ani a condus o misiune din Kenia, părintele Eugen a povestit enoriașilor din experiențele trăite pe acele meleaguri. Cu emoție în glas vorbea despre bucuria copiilor care veneau zi de zi în mica grădiniță construită în cadrul misiunii și despre mâncarea servită la prânz: o lingură de mămăligă, un fel de terci obținut din grăunțe de porumb alb și o cană cu ceai. În fiecare zi același fel de mâncare, de când începe și până când se termină școala, iar pentru mulți dintre acești copii, aceasta era de fapt singura masă a zilei. Pe noi, cei care am avut norocul să ne naștem în comunități înstărite, cu toate facilitățile și tehnologia lumii moderne, aceste relatări ne înspăimântă, ne oripilează, însă în acele zone este realitatea crudă. Dureros este faptul că acestor sărmani li se adaugă ale generații de copii, care vor fi supuși malnutriției și vieții în mizerie, ca într-o spirală fără sfârșit. Acum este timpul ca fiecare dintre noi, să își regândească acțiunile și modul în care consumă alimentele. Țările dezvoltate și organizațiile nonguvernamentale ar trebui să se implice mai mult în viața acestor oameni neajutorați, prin introducerea programelor care să ajute mamele cu copii, educarea acestora și oferirea de joburi care să le asigure un venit stabil. Ambițioasa Agendă 2030, propusă de Națiunile Unite la finalul anului 2015, reprezintă un program universal de acțiune globală în domeniul dezvoltării durabile, având în prim plan și măsuri care să elimine principalii factori care duc la foamete: – sprijinirea strategiilor naționale pentru creșterea producției de alimente, mărind astfel accesul la hrană, prin consolidarea micilor ferme și a producătorilor locali; – îmbunătățirea calității mediului și încurajarea consumului de alimente din producția proprie, locală, în detrimentul celor importate, ar duce la creșterea veniturilor din țările în curs de dezvoltare și totodată la disponibilitatea alimentelor pentru populație în general; – crearea unor lanțuri alimentare regionale mai scurte, ar contribui la reducerea foametei, asigurând accesului egal la alimente; momentan, unele acorduri comerciale inechitabile limitează capacitatea țărilor subdezvoltate de a-și asigura necesarul de hrană; – protejarea solurilor vii, sănătoase și a ecosistemelor agricole productive rezistente la schimbările climatice, a pădurilor, a apelor dulci și oceanelor și utilizarea responsabilă a resurselor naturale provenite din acestea; – protejarea drepturilor de proprietate asupra terenurilor a micilor producători locali și limitarea acaparării terenurilor de către investitorii străini, a căror mărfuri și produse cauzează deseori creșterea prețurilor, contribuind astfel la insecuritate alimentară și sărăcie la nivel local, regional și național;
– crearea unor sisteme de irigare eficiente, care să reducă practicile de irigare risipitoare și să conserve resursele naturale de apă; – producerea semințelor și a materialului săditor, prin consultarea comunităților locale și respectându-se cultura zonală, autohtonă; – sporirea productivității și fertilizarea solurilor pe termen lung prin folosirea proceselor și îngrășămintelor naturale, prin rotația culturilor și culturile intercalate.
Dacă aceste măsuri vor fi puse în aplicare, ele ne vor putea oferi hrană nutritivă și vor genera venituri care vor îmbunătăți viața oamenilor. Stă în puterea fiecăruia dintre noi să schimbăm în bine aceste cifre, să consumăm resursele în mod rațional, reducând astfel risipa alimentară. Foamea poate duce la gesturi extreme, malnutriția este poarta prin care intră bolile incurabile și în ultimă instanță chiar moartea. Prin rândurile de mai sus, speram că v-am stârnit un sentiment de grijă și de înțelegere față de persoanele care suferă de foamete. Haideți să stopăm împreună acest fenomen!
Până data viitoare rămâneți conectați și cu noi, lucruri noi o să aflați!
Redactat de Antici Diana Antonia și Blaj Sabin din Gherăești jud. Neamț
Poze preluate de la Pr. Alexandru Percu și Pr. Blaj Eugen