Obiectivul Global numărul 2 – Foamete „zero”
- Deşi abundenţă, totuşi foamete
Trăim într-o lume a abundenţei. Oriunde ne uităm vedem atât la sate cât şi la oraşe magazine săteşti, supermarketuri si hipermarketuri, unde produsele alimentare sunt vizibile şi te atrag cu ochiul dar şi cu mirosul lor. Cu toate acestea există şi acum oameni care nu au ce pune pe masă. Fie nu au resursele necesare să şi le procure, fie au alte necesităţi majore, cum ar fi vreo boală costisitoare şi nu-şi permit, fie sărăcia lucie sau nepăsarea pot duce la o asemenea situaţie. Trebuie să facem ceva! Nu se poate să mai aşteptăm!
Ce este foametea „zero”?
Foamete „zero” reprezintă cel de-al doilea obiectiv global care-şi propune eradicarea foametei, asigurarea securităţii alimentare, îmbunătăţirea nutriţiei şi promovarea unei agriculturi durabile. În prezent, 795 de milioane de oameni suferă din pricina foametei iar specialiştii în politicile de dezvoltare susţin că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, până în 2050 numărul acestora va ajunge la 2 miliarde.
Acest obiectiv este strâns legat şi de obiectivul numărul 1 privind schimbările climatice. Încălzirea globală duce la o producţie mai mică de alimente la o populaţie destul de numeroasă. Din nevoia de hrană se ajunge la folosirea de produse chimice pentru creşterea producţiei şi de aici îmbolnăvirea populaţiei.
Probleme si soluții
O problemă importantă credem că este risipa de alimente care se vede peste tot, în familie, la şcoală, restaurante. Se cumpără mai mult decât se consumă, se aruncă cantităţi mari de alimente. Spre exemplu unii elevi îşi aruncă pachetul primit la şcoală fie la gunoi, fie pe unde apucă neţinând cont de faptul că există copii ca şi ei care nu au ce mânca şi care vin la şcoală doar pentru acesta sau oameni în vârstă înfometaţi şi neajutoraţi.
De asemenea sunt mulţi copii care nu merg la şcoală tocmai din lipsa hranei programul cornul şi laptele nefiindu-le suficient.
Când se merge la restaurant sau fast food se comandă mai mult decât se consumă astfel făcându-se risipă de alimente care pentru alţii ar fi o masă copioasă. Nu mai vorbim despre ceea ce aruncă marile lanţuri de magazine, comercianţii din pieţe sau chiar agricultorii care nu au cui să-şi vândă marfa.
Privitor la primul exemplu s-ar putea organiza un spaţiu special fie la şcoală, fie în altă parte unde elevii, instruiţi deja, să aducă pacheţelul şi de aici acesta să fie distribuit acolo unde este nevoie. Chiar am propune ca cei cărora nu le este necesar să nu-l mai primească şi să fie trimis direct de la şcoală la persoanele cu nevoi. Ar fi ideal organizarea în curtea şcolii sau într-un punct central al comunităţii a unei cantine mobile, unde restaurantele să ofere o masă caldă celor nevoiaşi iar marii comercianţi, agricultorii, oamenii cu posibilităţi mai mari să vină cu fructe, legume, carne si alte produse alimentare. Astfel ar creşte numărul copiilor care frecventează şcoala şi de aici o educație mai buna a acestora, o şansă la o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată.
Credem ca schimbarea ar trebui să vină de la fiecare dintre noi. De mici unii avem mai mult decât ne trebuie şi suntem egoişti, nepăsători faţă de cei din jurul nostru. De aici trebuie să pornim. Un copil care va fi învăţat şi educat să împartă, să nu ţină doar pentru el, să nu risipească, să nu ceară mai mult decât ar putea consuma şi ar avea nevoie va ajunge un adult responsabil.
Toţi oamenii de pe acest pământ au dreptul la o alimentaţie sănătoasă şi în cantităţi suficiente. Nu este normal să mai existe în secolul 21 oameni malnutriţi. Trebuie să ne sprijinim reciproc şi să găsim soluţii indiferent din ce ţară facem parte, de ce naţionalitate sau religie suntem.
Căliman Livia Georgiana
Budău Denisa Cornelia
Tămăşeni, Neamţ